Vorbirea fratelui Nistor Arcadie de la nunta de la Bogdanesti 16 august 1981 aici este rostul Oastei Domnului, aici este chemarea ei. Noi nu avem voie si nu trebuie sa ne amestecam in chestiuni de cult sau de organizare: ca sunt buni sau nu sunt buni slujitorii Bisericii; ca e bine ce fac sau []Vorbirea fratelui Nistor Arcadie de la nunta de la Bogdanesti 16 august 1981aici este rostul Oastei Domnului, aici este chemarea ei. Noi nu avem voie si nu trebuie sa ne amestecam in chestiuni de cult sau de organizare: ca sunt buni sau nu sunt buni slujitorii Bisericii; ca e bine ce fac sau nu e bine ce fac ei. Slujba noastra este sa alergam, daca-L cunoastem pe Domnul. Daca-L cunoastem pe El, asa facem. Dar daca nu-L cunoastem pe Domnul, atunci nu mai facem slujba aceasta. Nu alergam prin imprejurimi, nu mergem prin vecini, nu mergem pe ulita noastra, in satul nostru si in satele din imprejurimile satului nostru ca sa aducem la Domnul Iisus sufletele pierdute. Pentru ca bolnavi au fost atunci cu trupul, dar boala aceasta trupeasca nu este decat o umbra a celei sufletesti.

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.

Fratilor si surorilor, multumim in primul rand lui Dumnezeu pentru indurarea si bunatatea Lui pe care El a avut-o fata de noi, caci, iata, traim o minune asa de mare in seara aceasta. i multumim lui Dumnezeu pentru mirele si mireasa care au ascultat Cuvantul lui Dumnezeu si au lucrat la bucuria noastra si, iata, suntem impreuna in ceasul si in ziua bucuriei lor.

Sa ne folosim de acest lucru, ca sa stam impreuna in jurul Cuvantului lui Dumnezeu, sa ne bucuram de el, sa ne imbarbatam, sa ne intarim sufleteste. Cate n-am avea sa ne spunem in intalnirea noastra! Am putea sa ne impartasim din durerile noastre, din luptele noastre, din framantari, din nelinistea noastra. Dar parca n-ar fi potrivit sa fie cineva trist sau sa intristam pe cineva prin vorbirea noastra. De aceea cautam tot mai mult sa ne apropiem de Dumnezeu si de Cuvantul Lui minunat, care ne poate folosi tuturora, ne poate mangaia pe toti, ne poate imbarbata pe toti, ne poate ridica pe toti. Sa-l citim impreuna si sa meditam impreuna la el.

Sa citim din sfanta Evanghelie dupa Ioan, din capitolul 3, versetul 16, despre un cuvant pe care toti il cunoastem, ne este atat de scump, atat de apropiat, este un margaritar pe care il pastram in inima noastra si ne bucuram in El. i fiindca este atat de scump si iubim acest cuvant, cautam mereu sa-l impartasim si altora, desi este atat de cunoscut si atat de apropiat inimilor noastre. i spune asa: Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Sau Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica . Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea! O iubire mai mare ca aceasta nu se poate. Atat de mult, incat a dat pe Fiul Sau, pe singurul Sau Fiu. Cum spune proorocul Isaia inca in vechime, ca un Prunc ni S-a nascut, un Fiu ni S-a dat . S-a nascut un Prunc intr-o iesle saraca, dar acest Prunc care S-a nascut atunci in Betleem era un Fiu care ni S-a dat si Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu. Dumnezeu L-a dat. Sa intelegem acest cuvant si sa-l strangem in inimile noastre. Dumnezeu, El, din iubirea Sa, L-a dat pe Fiul Sau. i Sfantul Pavel, ca sa intregeasca Cuvantul lui Dumnezeu, spune in Epistola catre Romani 4, 25: El a fost dat din pricina faradelegilor noastre si a inviat din pricina ca am fost socotiti neprihaniti .

Deci, iata, Dumnezeu L-a dat. i motivul pentru care El L-a dat a fost faradelegile noastre. El a fost dat din pricina faradelegilor noastre. Cuvantul faradelege este aratat ca pacat si pacatul este faradelege, adica un lucru sau o fapta pusa peste o porunca, peste o lege, peste Cuvantul lui Dumnezeu. i tot ce este facut peste Cuvant este faradelege. i din pricina faradelegilor noastre, Dumnezeu L-a dat pentru noi. L-a dat ca pret de rascumparare.

Ne bucuram asa de mult de lucrul acesta in inima noastra. Simtim cum se moaie si sufletul nostru, ca sa prindem putere mai multa; el primeste putere noua cand auzim acest lucru. Ca noi n-am meritat lucrul acesta. Daca am fi meritat, era o datorie care ni s-ar fi dat. Dar din pricina faradelegilor noastre din care noi nu puteam sa ne rascumparam si nu era nimeni care sa ne poata rascumpara, Dumnezeu L-a dat pe El.

Ce mult ne place sa ascultam cuvantul celor ce au fost inaintea noastra! i ce mult dorim sa ramanem statornici in cuvantul pe care ei ni l-au vestit la inceput! De aceea, ne bucuram si in seara aceasta de inaintasii nostri, care ne-au spus despre acest cuvant.

In primul rand, sa luam cuvantul pe care l-a spus si Elisabeta, mama Sfantului Ioan Botezatorul, cand Sfanta Fecioara Maria s-a dus la ea, dupa ce a primit vestirea ca-L va naste pe Mantuitorul. Dupa ce a intrat in casa Sfanta Fecioara si i-a urat de bine, Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfant. Noi primim marturia, daca [vine] de la oamenii lui Dumnezeu, indiferent ca au fost barbati sau femei, si daca exista in viata lor dovada ca Duhul Sfant este peste ei; ca atunci se vede roada in viata lor. Dar daca este numai cuvant gol, o vorba goala si nu se vede si Duhul Sfant peste ei, Care sa arate roade, atunci nu mai primim aceasta marturie.

Deci, spune aici Sfantul Luca asa: Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfant si a spus cuvantul acesta: Cum mi-a fost dat mie sa vina la mine Maica Domnului Meu? . Iata, dragii mei, Domnul Iisus de-abia se zamislise doar de cateva zile. Caci dupa ce a primit instiintarea din partea ingerului ca-L va naste pe Domnul, pe Mantuitorul, ea a plecat la ruda sa Elisabeta. Trecuse un timp foarte scurt de la vestire si pana ce a ajuns la Elisabeta, care spune: Cum mi-a fost dat mie sa vina la mine Maica Domnului meu? . Vedeti, nici nu era nascut inca, era doar zamislit, Cuvantul luase trup in sanul ei si Elisabeta recunoaste: Acesta este Domnul meu, este Mantuitorul meu, este Domnul meu! A venit mama Lui la mine. Maica Domnului meu . Vedeti, fratii mei, ce marturii spune Elisabeta? Dar spune intru Duhul Sfant, Care era peste ea. Era plina de Duhul Sfant. Dintr-o inima, dintr-o viata plina de Duhul Sfant nu poate sa iasa altceva. Deci, vedeti, cand El nu era nascut, era Domnul, era Mantuitorul. Pentru ca nu numai dupa ce S-a nascut sau dupa botezul Lui la 30 de ani El a fost Domnul , a fost Mantuitorul . Ci El a fost Mantuitorul nostru inainte chiar de a fi in trup. Pentru ca de la inceput El era cu Tatal. La inceput era Cuvantul, Cuvantul era cu Dumnezeu si Cuvantul era Dumnezeu. Ca era Dumnezeu-Tatal si Dumnezeu-Cuvantul. Deci, El era. Iar acum luase trup si inca nu Se nascuse, dar tot Domnul era, tot Mantuitorul era.

Ce bine este, iata, cand sufletul ajunge sa-L vada, sa-L cunoasca pe Domnul si sa recunoasca: Acesta este Domnul meu! .

Mai tarziu, dupa ce Domnul S-a nascut si a facut lucruri pe care nimeni nu le-a mai facut pe pamant (a vindecat orbi din nastere, a dat grai, a dat viata, din morti a inviat), totusi multi dintre cei ce au vazut aceste minuni nu L-au cunoscut ca este Domnul, nu L-au cunoscut ca este Mantuitorul. Dar Elisabeta recunoaste si marturiseste: Domnul meu . i El inca nu era nascut! Dar dupa nasterea Sa, cand a fost dus la templu, tot Sfantul Luca spune [despre] batranul Simeon ca Duhul Sfant era peste el. De aceea primim si a lui marturie cand spune asa: Acum slobozeste in pace, Doamne, pe robul Tau, ca vazura ochii mei mantuirea Ta, pe care ai pregatit-o inaintea tuturor popoarelor . Ce a vazut batranul Simion? Un copilas nascut de curand, nascut de sase saptamani, care nici nu putea sa vorbeasca; doar sa planga, atat putea. i, desi era Fiul lui Dumnezeu, totusi El S-a supus acelorasi legi ale firii cum este supus orice copil care ajunge in lume pe calea aceasta. i batranul Simeon recunoaste ca Acesta este mantuirea ; mantuirea din Dumnezeu, nu a oamenilor. i spune: pe care a randuit-o, a pregatit-o Dumnezeu .

Vedeti, iata ce limpezi si curate sunt lucrurile! Aici: Domnul meu , dincoace: mantuirea lui Dumnezeu, pe care El a pregatit-o . Ce minunat a lucrat Dumnezeu si ce limpezi si ce curate sunt lucrurile Lui! Aceasta era mantuirea lui Dumnezeu. El era mantuirea pe care o pregati-o Dumnezeu mai inainte, dupa cum si Sfantul Pavel spune in Epistola catre Romani, in capitolul 3. Ca pe El, adica pe Domnul, pe Hristos, Dumnezeu L-a randuit ca sa fie, prin credinta in sangele Lui, o jertfa de ispasire (), caci trecuse cu vederea pacatele dinainte, in vremea indelungii rabdari a lui Dumnezeu . Deci, iata, pe noi ne-a pregatit Dumnezeu si a randuit El asa, felul acesta, mijlocul acesta, ca, prin credinta in sangele Lui, sa fie o jertfa de rascumparare. Pentru cine? Pentru orice suflet care crede in El, asa cum am citit la inceput: Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe Fiul Sau, pe singurul Sau Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica .

De aceea am spus, dragii mei, ca pretuim atat de mult marturia inaintasilor nostri care ne-au spus despre Domnul Iisus si ne-au chemat la El, si ne-au indemnat sa-L primim pe El. i pretuim aceste marturii care au fost spuse cu doua mii de ani in urma si au fost scrise si sunt si astazi, pentru noi.

Dar cat de mult ar trebui sa pretuim si astazi marturia acelora care ne-au spus pentru prima data despre Domnul Iisus si care ne-au chemat la El! Cat de mult ar trebui sa-I multumim lui Dumnezeu pentru Parintele Iosif Trifa, care, pentru prima data in tara noastra, a vorbit asa despre jertfa de pe Golgota, despre Iisus cel Rastignit, despre dragostea pe care El o are fata de noi oamenii, chemandu-ne, slujindu-ne, iubindu-ne, ca pentru aceasta a venit El pentru lume.

Cat de mult ar trebui sa pretuim marturia parintelui nostru duhovnicesc, Iosif, chiar daca nu el ne-a nascut pe fiecare in Cuvantul lui Dumnezeu. Ca noi am fost nascuti, fiecare, de cei din localitatea noastra, din casele noastre, din orasele noastre, nu am fost toti nascuti de el. Multi dintre noi nu l-au vazut nici odata pe Parintele Iosif. Nu am auzit niciodata nici un cuvant din gura lui. i totusi...