Constatam zilnic ca un val imens de laicizare se ridica in jurul ostrovului eclesiastic. Este un flux, poate, nebiruit, dar nu si vrednic de aprobare. Infatisarea omului Bisericii nu trebuie sa fie echivoca. Daca au iesit, nu stiu pe unde, legi care tind sa camufleze pe preot si sa-l piarda printre civili, trebuie sa sustinem, []Constatam zilnic ca un val imens de laicizare se ridica in jurul ostrovului eclesiastic. Este un flux, poate, nebiruit, dar nu si vrednic de aprobare. Infatisarea omului Bisericii nu trebuie sa fie echivoca. Daca au iesit, nu stiu pe unde, legi care tind sa camufleze pe preot si sa-l piarda printre civili, trebuie sa sustinem, cu toata taria, ca aceste legi sunt tendentioase.

Conceptia cea straveche si cea sanatoasa este ca preotul nu trebuie sa se confunde cu cei ce nu sunt preoti. Nu suntem bucurosi deloc cand vedem pe obrazul si pe capul tinerilor nostri clerici ca briciul si foarfeca au sovait si au scos o opera hibrida Va marturisesc ca, asemenea trei sferturi la barba si una a doua la cap, ma intristeaza si ma inciudeaza.

Daca preotimea noastra nu poate sa mai rabde barba patriarhala si pletele sfintitilor nostri popi de altadata, sa se rada si sa se tunda de-a binelea, adoptand infatisarea clerului occidental. Dar variatiile, fanteziile, originalitatile de astazi vorbesc rau despre cresterea si despre seriozitatea noastra sacerdotala.

Aceleasi pesimiste observatii trebuie sa le facem si in privinta costumului eclesiastic. El este obligatoriu si este uniform. Preotii unei biserici nu sunt soldati cu schimbul, ci sunt soldati pe toata viata. In portul hainei noastre, trebuie sa dam pe fata un accentuat spirit militar. Un soldat trebuie sa poarte uniforma unitatii sale si trebuie s-o poarte cu un ritm special, cu o autosupraveghere care sade bine. La fel este si preotul. Poate sa fie cald, cum este in aceste zile de iulie. Unui preot nu i se iarta neglijentele, alintarile si simplificarile, pe care si le pot permite concetatenii sai...