Traian Dorz, Zile si adevaruri istorice Ca sa poti vedea bine inainte, trebuie mai intai sa privesti bine inapoi. Ca sa te poti orienta bine in viitor, trebuie mai intai sa stii trage invatamintele din trecut. i ca sa stii bine sa-ti indrumi copiii tai, trebuie mai intai sa iei seama bine la felul cum []Traian Dorz, Zile si adevaruri istoriceCa sa poti vedea bine inainte, trebuie mai intai sa privesti bine inapoi.

Ca sa te poti orienta bine in viitor, trebuie mai intai sa stii trage invatamintele din trecut. i ca sa stii bine sa-ti indrumi copiii tai, trebuie mai intai sa iei seama bine la felul cum ti-au trait parintii.

Cine nu stie sa foloseasca bine invatamintele trecutului sau, acela isi va neferici sigur viitorul lui.

Am descris mai pe larg in capitolele dinainte cele doua Zile mai mari din Istoria Oastei Domnului. i adevarurile pentru care au fost randuite. Tocmai pentru a trage si noi acum, si urmasii nostri in viitor, toate invatamintele mantuitoare care ni se impun noua astazi si lor maine, pentru orientarea necesara in aceasta unica si sfanta Lucrare evanghelica, pe care Dumnezeu ne-a dat-o vremii noastre si credintei noastre. Pentru dobandirea prin ea a mantuirii, atat trupesti, cat si sufletesti. Pentru fiecare dintre noi si pentru tot neamul nostru impreuna.

Iata, indraznim sa spunem un mare si sfant adevar. Daca mantuirea Neamului nostru si invierea Bisericii noastre nu vor veni prin Oastea Domnului, atunci sa stiti ca acestea nu vor mai veni niciodata. Aceasta nu este o presupunere, ci este o constatare. Din prabusirea spre care merg sigur aceste doua valori, Neamul si Biserica, nu mai exista o alta salvare decat Hristos. Hristos vine acum spre Neamul acesta si spre Biserica aceasta prin Oastea Domnului.

Pana ce nu se va vedea clar acest adevar si pana ce se vor mai cauta alte cai pentru salvare, totul va merge din rau in mai rau. i daca niciodata indrumatorii de raspundere nu vor vrea sa vada si sa primeasca acest adevar, atunci totul va fi pierdut. Alta salvare nu mai exista! Cine nu crede asta acum, va constata-o maine. De aceea s-ar putea ca cei care ne leapada astazi ca pe o piatra de poticnire, sa vina maine si sa caute piatra aceasta pentru a o pune in capul unghiului, ca singura pe care sa se zideasca salvarea celor ce se vor mai putea salva.

Viitorul si Adevarul ne vor da dreptate Veti vedea!In relatiile oamenilor cu Dumnezeu exista anumite momente de har si de apropieri unice. Atunci Dumnezeu coboara pana cel mai aproape de om, iar omul se inalta pana cel mai aproape de Dumnezeu. Atunci mai trebuie doar un salt, doar o treapta, doar un pas, si sufletul face contactul salvator cu Dumnezeu, devenind dintr-o data un eliberat de pacat, un rupt de diavolul si un unit cu Dumnezeu.

Efortul acesta insa pare cel mai greu. Saltul acesta s-a dovedit imposibil pentru cei mai multi oameni si pentru cele mai multe vremuri. Omul nu a vrut sa faca partea lui, iar fara aceasta nici Dumnezeu nu i-a facut-o pe-a Sa.

Un astfel de moment de har si de apropiere de Hristos au nu numai indivizii, ci si popoarele si generatiile, si omenirea intreaga.

Cred ca cel mai de varf moment in apropierea lumii contemporane de Dumnezeu a fost momentul de dinaintea celui de-Al Doilea Razboi Mondial, la inceputul acestui din urma veac. Dar prin starnirea acestui razboi cumplit, diavolul a imbrancit lumea inapoi, aruncand-o in valtorile celor mai mincinoase, mai crude si mai blestemate doctrine si teorii contrarii lui Dumnezeu si a Hristosului Sau, impiedicand parca pe totdeauna contactul salvator cu El.

De atunci lumea contemporana cu noi se departeaza tot mai ingrozitor de Dumnezeu, spre pierzarea cea mai grabnica si mai totala, atat morala, cat si fizica. Nimic n-o mai poate salva. Dumnezeu nu mai vine spre ea, si ea nu se mai intoarce spre El. Indivizi din lume vor fi mantuiti, dar lumea, in intregimea ei, pare ca nu. i poporul nostru a avut un astfel de moment de har. si Biserica noastra a avut acel prilej de apropiere de contactul salvator si innoitor pentru Hristos. Acel moment si prilej pare ca a fost inainte de Al Doilea Razboi Mondial. Atunci au aparut cele mai multe si mai puternice chemari ale lui Dumnezeu fata de Biserica si Poporul nostru. Dintre aceste chemari, cea mai puternica a fost aparitia Oastei Domnului, ca mijloc de ridicare a poporului si ca izvor de primenire a Bisericii.

Dar acelasi diavol a imbrancit in acelasi fel elitele noastre, atat pe cele lumesti, cat si pe cele clericale, in vartejul marilor lor impotriviri si respingeri fata de voia si apropierea lui Dumnezeu Aceste doua elite si-au dat mana in a zadarnici planul lui Dumnezeu, care era atat de aproape de reusita lui fericita pentru noi! i ceea ce putem constata cu amaraciune pentru toata omenirea de azi, putem la fel sa constatam si pentru ai nostri.

Cat de clar a profetit aceste lucruri marele profet al neamului nostru si al vremilor noastre, Parintele Iosif, in cele din urma clipe de pe patul mortii lui dupa cum le am amintit in capitolul de mai inainte!Acum fie ca intereseaza pe cineva acest adevar, fie ca nu mai intereseaza pe nimeni ca instiintarile Mantuito-rului pentru Ierusalim inaintea pierzarii lui ceea ce s-a profetit se implineste zguduitor. Atat intr-o privinta, cat si in cealalta. Cine are ochi de vazut poate sa vada!Dar oamenii de azi au tot mai putin timp si tot mai putin indemn sa priveasca in trecut, pentru a se orienta bine in viitor. Sunt absorbiti total numai de prezentul acesta zbuciumat si nesigur, intunecat si nebun, dezorientat si haotic. De aceea nu-si mai pot vedea nici viitorul inspaimantator.

Fara o puternica oprire din prabusirea pacatului si fara o lucida privire spre Dumnezeu, nu se poate mantui nimeni! Nici indivizi, nici popoare, nici generatii. Nimeni.

Oamenii nu mai traiesc astazi decat pentru jumatatea lor inferioara, a carei satisfactie o cauta tot mai lacomi, fara insa a si-o satura deplin niciodata. Pentru ca pacatul da numai setea, nu insa si satisfacerea ei.

Daca un popor nu are in mijlocul lui un glas puternic care sa opreasca prabusirea in imoralitate si sa-l antreneze la saltul spre Dumnezeu, neamul acela va fi pierdut ca neam. Chiar daca se vor mai salva cativa indivizi din mijlocul lui. i daca o Biserica decazuta nu mai are nici un profet care sa intoarca puternic, dintr-o data, vietile tuturor fiilor ei spre Salvatorul Hristos, atunci toate lacrimile traitorilor Evangheliei din aceasta Biserica nu vor curge decat spre osandirea ei definitiva de catre Judecata lui Hristos.

Pentru neamul nostru si pentru Biserica noastra, glasul acesta puternic si profetul acesta unic era si este Oastea Domnului.

Despre cele doua rosturi curative, cel national si cel bisericesc al Oastei Domnului, am vorbit in primele doua capitole.

Acum vom vorbi de rostul ei preventiv contra infiltratiilor rele si a ratacirilor dezbinatoare, amandoua acestea fiind boli aducatoare de moarte.

Parintele Iosif a spus: Toata viata mea am stat de straja pentru a nu lasa in Oastea Domnului si in Biserica sa patrunda duhuri straine de voia lui Dumnezeu, duhuri straine de Duhul lui Hristos, Care ne-a fost dat noua de la inceput. Am privegheat neincetat, cautand sa nu se stinga duhul Oastei dintai prin ceea ce este duh de litera si de tulburare i asa voi face pana la cea din urma clipa a vietii mele Dupa cum profetise omul lui Dumnezeu de pe patul mortii sale, indata dupa inmormantarea lui, se abatu si asupra noastra toata furia mitropolitului si a slugilor sale.

Dupa confiscarea Tipografiei si a tuturor bunurilor materiale ale Oastei si dupa suspendarea foii Glasul Dreptatii , noi, cei doi purtatori ai condeiului redactiei, care mai ramasesem dupa parintele, in doua luni, a trebuit sa plecam alungati din Sibiu.

La staruintele fratilor si cititorilor nostri si manati de Duhul Domnului, am incercat sa scoatem alte gazete pentru legatura noastra cu tara. Am incercat prima data la Oradea, sa aparem cu Ogorul Domnului , dar la al treilea numar a fost suspendat si acesta.

Ne-am mutat la Cluj, cu Viata Crestina si cu Misi-onarul Vietii Crestine , dar, prin caderea Ardealului de Nord, le-am pierdut si pe acestea.

Ne-am mutat apoi la Beius, cu Familia Crestina . Dar venise razboiul si, in al treilea an, am fost opriti din nou.

Dupa terminarea razboiului, am inceput cu multe greutati, impreuna cu Titus, fiul Parintelui Iosif, cea de a treia serie din Iisus Biruitorul , dar, la sfarsitul lui ianuarie 1947, fratele Marini a trecut si el la Domnul. Am ramas cu redactarea foii in continuare numai eu singur. Titus facea numai administratia.

La zece luni dupa asta, incepand cu Anul Nou 1948, foaia sfanta Iisus Biruitorul ne-a fost suspendata definitiv, tipografia sigilata, iar noi am fost impinsi prin lungile si intunecoasele tuneluri prin care tot mergem de atatia zeci de aniIn tot timpul acesta, multe alte duhuri potrivnice venisera sa incerce calea cea dreapta si dulce pe care Domnul ne pusese pasii spre mantuire prin lucrarea minunata a Oastei Sale.

Despre toate aceste bantuiri ale duhurilor vrajmase si dezbinatoare am scris pe larg in paginile Istoriei , pentru ca lupta cu ele a fost mult mai lunga si mult mai grea chiar si decat cea dusa cu duhul razbunator al literei oficiale care se napustise asupra noastra in timpul domniei mitropoli-tului Balan. Cand am terminat lupta cu duhul acela singur, au inceput luptele cu astealalte, mai multe, mai indelungate si mai viclene.

Aceste noi atacuri veneau acum din partea duhurilor sectante. Mai incercasera ele, dar fara succes, si inainte, insa acum, folosindu-se de masurile nimicitoare pe care le napustisera asupra noastra Biserica si Statul, reuseau sa patrunda si sa-i atraga pe multi de partea lor. Adunarile noastre fiind urmarite cu asprime, multi dintre sectarii la-comi si hrapareti au oferit fratilor ostasi, cu fatarnica bunavointa, adunarile lor autorizate, pentru tinerea adunarilor noastre Iar o data ajunsi acolo, au inceput presiunile si ademenirile, pana s-au pierdut foarte multi acolo la ei.

Aceste adunari de amestecatura si ademenire au inceput prima data chiar la Sibiu, unde duhul sectarist se strecurase incet-incet, mai demult, prin niste ostasi slabi si nestatornici, cum fusesera Belascu, Butila, Morariu si al-tii Dar, pe masura ce atacurile si amenintarile se inmultisera din partea oficialitatilor bisericesti, in aceeasi masura cresteau atat indignarea ostasilor, cat si ademenirile sectare. Sectele, profitand de rautatea preotilor fata de noi, reuseau foarte usor sa-i atraga pe multi ostasi si chiar adu-nari intregi de partea lor. Greutatile si rautatile razboiului, care fusese atat de lung si de nimicitor, ne imprastiasera, ne rupsesera toate legaturile, ne despartisera si ne instrainasera atat de mult, incat rautatea preotimii i-a facut usor pe multi sa se sature si sa plece.

Chiar si noi, prin inchisorile unde eram, am avut grele lupte cu unii dintre ai nostri care erau cu totul cazuti prada acestor rataciri de la credinta si de la legamantul dintai. De fapt, cei ce cazusera astfel erau suflete ori mai noi, ori mai nestiutoare, care se obisnuisera cu neascultarea sectara pe care ei acum o numeau libertate si adevar . In fruntea acestora era Nicolae Moldoveanu din adunarea de la Sibiu, unde se continua inca din vremea fratelui Marini si a doctorului Banu amestecatura aceasta, raspandindu-se apoi impotriva duhului Oastei cu o dusmanoasa harnicie peste tot pe unde mergeau Amestecatura de la Sibiu a nimicit pe rand adunarile din jurul Sibiului, pana departe. Apoi adunarile si din judetele vecine: Fagaras, Alba, Brasov, Tarnave Cazura, Sighisoara, Avrigul, Sasciorii. i boala se intinse peste tot pe unde mergeau cei din Sibiu. Ori se venea pe la eiLupta contra acestor duhuri s-a pornit inca de la ince-putul infiltrarii lor printre noi. i a continuat cu intensitate marita, pe masura agresiunii cu care luptau si ele impotriva noastra. Dar noi, neobisnuiti cu prefacatoria si ascunzisurile acestor duhuri, eram pretutindeni in aparare, pe cand ele erau mereu in atac.

Pe langa faptul ca si acest nou vrajmas avea aceeasi deplina libertate din afara, aceleasi drepturi si autorizatii de functionare, noi tot nu aveam, nici din afara, nici dina-untru, nici un fel de posibilitati. Numai singur Domnul stie cu ce greutati, atat dinauntru, cat si din afara, a trebuit sa luptam pentru a opri alunecarea spre prapastie si pierderea noastra totala. i pentru a intoarce totul inapoi, spre orien-tarea sanatoasa si luarea drumului bun, pe care cei mai multi nu-l mai stiau.

Impotriva noastra, a celor putini care luptam indurerati pentru restabilirea orientarii sanatoase, ispititorul si slugile sale ridicasera mari impotriviri din afara. i multe hule si invinuiri dinauntru, chiar din partea unora dintre fratii cei alesi Incepand din 1956, continuand prin inchisori ori libertate, luptele acestea au durat douazeci de ani. Pana si in 1976, inca mai erau printre noi unelte ale acestui duh, care mai tulburau unele adunari si pe unii frati.

Pe la unele sfaturi fratesti mai restranse si locale se framantasera destul de mult aceste lucruri si se luasera destule hotarari si masuri bune. Dar nu se hotarase inca un Sfat pe tara al fratilor de raspundere, pentru precizarea clara a atitudinii noastre fata de cultele neoprotestante. i fata de propaganda atat de daunatoare si necrestineasca pe care unii zelosi din aceste culte o duceau sustinut impotriva Oastei, furand sufletele si adunarile chemate de Domnul in ea, potrivit planului Sau.

In aceste conditii, s-a hotarat un fel de Sfat Fratesc pe tara, intocmai ca acela din 12 septembrie 1937, cu scopul de a dezbate si a fixa clar si definitiv atitudinea Oastei Domnului, in general, fata de cultele si miscarile neopro tes-tante. i, in special, fata de infiltrarile lor daunatoare si ostile intre noi. Dar mai ales fata de uneltele lor care lucreaza prin adunarile noastre: Moldoveanu si altiiDin pricina masurilor aspre care continuau inca im-potriva noastra atat din partea oficialitatii bisericesti, cat si a autoritatii statale, desigur, acest sfat nu se putea tine decat in ascuns. i doar cu fratii lucratori mai de seama din tara, care vor putea veni si care vor reprezenta intreaga Oastea Domnului.

Gandul acestui Sfat Fratesc pe tara plutea deasupra noastra, a tuturor celor ce aveam pe inima povara acestei mari nevoi ce trebuia implinita cat mai curand.

Dar pregatirea pentru tinerea acestui sfat, precum si alegerea timpului si a locului unde sa se tina, va trebui bine facute, date fiind imprejurarile deosebit de grele prin care treceam. Urmaritorii nostri ne prigoneau si ne urmareau cu toata asprimea, din cetate in cetate. Eu, personal, aveam atunci aproape saptamanal perchezitii, anchete, cercetari de tot felul si din partea tuturor celor pusi sa ne supravegheze si hartuiasca. i la fel era majoritatea fratilor lucratori.

Prima data s-a propus ziua de 25 septembrie 1976 si a fost ales si locul in casa unui frate care facea atunci de paza la un teren de padure si pasune din raza localitatii Poiana Brasov. Era o casa retrasa intr-o padure de brazi si un loc linistit si potrivit. Fratele care statea acolo era atunci un suflet bun, simplu si smerit, atasat Domnului si fratilor. i familia lui era la fel.

Dar pregatirile ce trebuia facute si, mai ales, instiintarea fratilor care trebuia sa ia parte au intarziat prea mult. La aceasta consfatuire trebuia sa participe neaparat si cei doi tulburatori care organizau dezbinarile dinlauntru: Moldoveanu de la Sibiu si Tudose de la Galati. Trebuia neaparat sa fie pusi in fata Fratietatii, ca sa-si precizeze clar, o data si pe totdeauna, ce atitudine inteleg sa ia. Daca renunta la invataturile si actiunile lor potrivnice, atunci sa ramana intre noi. Daca nu renunta, atunci sa fie cel putin cinstiti si sa plece.

Mai urma sa vina si Pop Alexandru, care facea si el o mare tulburare, de treizeci de ani, prin tara, printre frati, ca sa fie intrebat si sa-si precizeze si el clar atitudinea si scopul.

In urma s-a fixat seara de 7 noiembrie 1976. Locul a ramas acelasi. La data aceasta am plecat si eu, impreuna cu inca doi frati de la Beius si cu altii doi de la Vulcana-Pandele Dambovita.

Am ajuns la casa de la Poiana Brasov in seara de 7 noiembrie 1976, asa dupa cum se hotarase. Am mai aflat acolo inca vreo douazeci de frati lucratori din diferite parti ale tarii, sositi inaintea noastra. Dupa noi, au mai ajuns si altii, asa ca ne-am adunat in total vreo treizeci si cinci de frati.

Moldoveanu si Tudose insa, desi instiintati in repetate randuri si chemati insistent, n-au venit. Metoda lor necin-stita de a lucra, cu prefacatorie si cu diversiune, ferindu-se de orice infatisare intre frati pentru a da socoteala de faptele lor, ramasese aceiasi. Ei nu voisera sa vina, pentru ca sufletul le era plin de siretenie. Se ferisera totdeauna sa-si arate in fata Fratietatii gandurile si intentiile. Aflasera mereu calea ascunzisurilor si fatarniciei. Indeosebi Moldoveanu, care il dirija si pe Tudose, cata vreme fusese necunoscut si sarac, s-a prefacut smerit si supus, ca sa poata beneficia de darnicia si de increderea noastra, cu scopul de a ajunge cat mai repede si cat mai sus in fruntea Lucrarii. Dar, indata ce-a ajuns la masa frateasca si acolo si-a facut un loc confortabil, ingrasandu-se, a inceput subminarea Oastei si imprastierea fratilor, raspandind printre ei invataturile lui de origine milenista, mai carpite cu idei si de pe la alti reformatori. Fugea totdeauna de o confruntare cu fratii pentru precizarea atitudinii lui si alegea caile laturalnice si fiintele slabe, pentru a-si face lucrarea la adapost de orice raspundere. Se ferea totdeauna, cum face si astazi, de orice precizari. Ii place sa lase totdeauna situatia incurcata, pentru ca in felul acesta stie ca se poate strecura ca hotul neprins, sa-si faca lucrarea lui urata si vinovata. Nici un astfel de om, atat de primejdios si de necinstit, inca n-am cunoscut in viata noastra, ca omul acesta. Nu numai un singur duh rau era in felul lui de lucru, ci o multime de duhuri prefacute, inselatoare, insinuante, sirete si indaratnice. Prin aceste duhuri si prin metodele acestora, a reusit el sa fie crezut ca un inger de lumina si ca un lucrator al neprihanirii, multa vreme si de catre multi.

Numai cand au inceput sa iasa la iveala roadele nelegiuirilor sale, atunci s-au luminat si cei inselati, intai din tara, apoi, la urma de tot, si cei din Sibiu, desi inca nu chiar toti. Au inceput sa se lamureasca apoi si fratii neoprotestanti de prin unele adunari pe la care umblase Moldoveanu si dintre care isi stransese o adunatura de ele-mente dezbinate, ca si dintre noi, spre a-si forma secta lui. A iesit astfel clar la iveala ca el nu-si urmarea decat interesul trufiei lui, care se voia intemeietor de secta si sef de gloata. i-a intitulat adunarea lui Biserica Universa-lista si a inceput sa si-o organizezeDeci Moldoveanu nu venise nici de data asta la chemarea fratilor. i nu-l lasase nici pe Tudose Constantin, care facuse la fel in Galati, cum facuse tovarasul sau in Si-biu.

Totusi, adunarea a inceput cu cei treizeci si cinci de frati prezenti, fara unii dintre cei chemati care lipseau. Erau, in schimb, altii, pe care noi nu-i invitasem, dar care pana la urma s-au dovedit a fi iscoade, trimisi sa ne pandeasca si sa ne vanda.

Pe la ceasul noua seara, ne-am aplecat pe genunchi si, cu o rugaciune fierbinte, am multumit Domnului pentru prilejul acesta si L-am chemat staruitor, cu lacrimi, pe Domnul Iisus in mijlocul nostru, cu lumina si calauzirea Duhului Sfant. Asa cum ne rugasem acum treizeci si opt de ani sub mesteacanul din Aleea Filosofilor, nr. 18, langa parintele nostru Iosif cu cei cinci sute de frati de atunci.

Il simteam si acum pe profetul Domnului si inaintasul nostru ingenuncheat si el impreuna cu noi, ca atunci. Pen-tru ca tot la o rascruce mare eram si de data asta. i tot intr-o lupta grea ne gaseam. i tot pentru luarea unei hotarari la fel de insemnate ne adunaseram.

Ne-am asezat apoi cu totii pe niste scaune in lungul peretilor si prin mijlocul casei, in jurul unei mese lungi, de la fereastra pana la usa.

M-am ridicat in mijlocul fratilor, avand in mana Ecoul din 12 septembrie 1937, cu toata relatarea intamplarilor si a hotararilor de atunci. i mai aveam inca alte doua documente scrise la masina. Unul semnat in original de catre Parintele Iosif si de catre noi, cei de la redactie, librarie si tipografie, de la Anul Nou 1938. Iar altul tot semnat in original de catre toti fratii din adunarea Oastei Domnului din Sibiu. Prin amandoua adeveream inca o data Mitropoliei atasamentul nostru total, atat fata de Biserica si fata de invatatura ei, cat si de scopul Oastei Domnului si de cauza parintelui nostru Iosif Trifa. Dupa cum o facusera toti fratii delegati la Sfatul Central din 12 septembrie, prin Motiunea inaintata Mitropoliei, atunci. Aceste doua documente originale erau o marturie in plus fata de cele scrise pe larg in Ecoul si petrecute atunci. Ele intareau adevarul prin semnaturile in original, atat a adunarii Oastei din Sibiu, cat si a noastra, a celor de la Centrul de Editura al ei.

Le-am adus si le-am aratat fratilor prezenti si, prin ei, tuturor fratilor din tara trei mari adevaruri si anume:1. Noi nu suntem incepatorii acestei sfinte Lucrari, ci suntem numai continuatorii ei. Nu noi am primit inspiratia Oastei de la Duhul Sfant si nu noi am facut munca inceputului ei, ci altii au avut de la Dumnezeu lumina, chemarea si calauzirea CUM sa faca aceasta Lucrare dupa voia si planul lui Dumnezeu. Ei A A au facut-o. Noi doar am intrat in lucrul lor, dupa cum spunea Mantuitorul la Ioan 4, 37-38, caci si in privinta aceasta este adevarata zicerea: unul seamana, iar altul secera.

Eu zice Domnul v-am trimis pe voi sa secerati acolo unde nu voi v-ati ostenit. Altii s-au ostenit, iar voi ati intrat in osteneala lor. Prin urmare, noi suntem urmasii acelora care au inceput aceasta Lucrare. Am intrat in lucrarea lor unii mai de mult, altii mai de curand. Deci daca noi suntem schimbul doi ori schimbul trei, luand in primire lucrul inceput de ei, se cuvenea sa privim cu toata cutremuratoarea constiinta a raspunderii noastre datoria de a continua exact in acelasi fel munca lor. Pe temelia slavita a lui Iisus cel Rastignit, intocmai precum au inceput si au lucrat ei pana in clipa cand noi am venit, iar ei s-au dus2. Ca niste zidari constiinciosi, noi, urmand zidirea la care am fost chemati, trebuie sa preluam de la ei acelasi dreptar de invatatura sanatoasa care a fost lasat Parintelui Iosif de catre marii sai inaintasi: Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti.

Dreptarul acesta l-au folosit ei, avand toata grija sa nu se abata cu zidirea nici la stanga, nici la dreapta. Avand toata grija sa se alinieze ei insisi si sa alinieze si pe altii cat mai frumos si cat mai desavarsit, dupa linia acestui sanatos Dreptar.

Noua ne este acum si nespus mai usor, dar si nespus mai greu decat lor, din cauza lipsei de ascultare a unora dinauntru. i din cauza marilor impotriviri ale altora din afara. Dar si raspunderea noastra este cu atat mai mare, cu cat Lucrarea pe care ne-au lasat-o ei era mai frumoasa si mai curata, atat in numar, cat si in roade, decat cea pe care ne pregatim noi sa o lasam celor care vin dupa noi.3. Pentru a ne orienta acum bine in viitor, avem nevoie neaparat sa stam aici si sa privim bine in trecut. Sa luam pilda si lumina de la felul cum au gandit si au lucrat ei, spre a nu abate nici noi cu nimic Lucrarea...