Pomenea mai inainte fratele Petrica de starea atat de incarcata emotional si nu numai emotional, ci si duhovniceste, relatata de fratele Traian atunci cand descrie, in Hristos marturia mea si in Zile si adevaruri istorice , momentul despartirii pamantesti de Parintele Iosif. Chiar daca revenim de mai multe ori asupra acestor pagini, ele trezesc in noi []Pomenea mai inainte fratele Petrica de starea atat de incarcata emotional si nu numai emotional, ci si duhovniceste, relatata de fratele Traian atunci cand descrie, in Hristos marturia mea si in Zile si adevaruri istorice , momentul despartirii pamantesti de Parintele Iosif. Chiar daca revenim de mai multe ori asupra acestor pagini, ele trezesc in noi acelasi sentiment de durere amestecata cu uimire, ce legatura s-a putut crea intre Parintele Iosif si fratele Traian. Caci nici pentru cea mai pretuita fiinta din lume nu s-ar putea incerca asa de frumos si totodata asa de dureros despartirea dintre un parinte duhovnicesc si un fiu duhovnicesc.

Acum, la acest moment in care cinstim plecarea din lumea aceasta a Parintelui Iosif, noi intr-un fel de fapt cinstim valoarea paternitati duhovnicesti in viata noastra de credinta, in cautarea noastra de cele sfinte, mai degraba in felul in care Dumnezeu ne cauta pe noi prin astfel de parinti. Este acolo sus imaginea intoarcerii fiului risipitor, cu parintele in prag asteptandu-l. Parintele din Evanghelia de maine, de departe, l-a zarit pe fiul sau. Sigur il astepta. Sigur se uita in zare dupa el. Numai cine asteapta cu drag si cu dor poate zari de departe.

Parintele nostru Iosif Trifa si-a pus adanc pe suflet acel cuvant de la prorocul Ezechiel prin care se atrage atentia: Pe tine, fiul omului, te-am pus strajer si daca vei da un sunet deslusit se va mantui cel care va auzi primejdia; dar daca nu vei da un sunet deslusit, sfarsitul lui il voi cere de la tine. In felul acesta intelegandu-si...